Produsele alimentare, articolele de îmbrăcăminte și electronicele sunt, în prezent, cele mai des furate bunuri de pe rafturile magazinelor și hipermarketurilor din România. Doar în primele opt luni ale acestui an, au fost semnalate la Poliția Capitalei 3.187 de furturi din magazine, comparativ 3.526 de sesizări câte s-au înregistrat pe tot parcursul anului 2011.
De asemenea, potrivit informațiilor obținute de gândul din partea reprezentanților Poliției Capitalei, în perioada ianuarie – august, s-au făcut 4.541 de sesizări de furturi din societăți comerciale, față de 5.517 sesizări, câte s-au înregistrat pe tot parcursul anului trecut.
„Persoanele care săvârșesc acest gen de fapte sunt cercetate pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută de articolul 208 – 209 din Codul Penal, pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani”, a explicat, într-o notă transmisă gândul, comisarul șef Dorin Badea.
Prejudicii de zeci de milioane de euro în urma furturilor din magazine
Furturile aduc magazinelor și hipermarketurilor prejudicii de circa 0,8% – 1,5% din valoarea totală a vânzărilor, după cum au declarat pentru gândul reprezentanții unui mare lanț comercial din România, care au dorit să rămână anonimi. Aceștia au explicat că acestea sunt estimări aplicabile, în mare, „la nivelul întregii pieți de comerț”. Ei ne-au mai explicat și că valoarea prejudiciilor de pe piața locală este mai mică decât în cazul altor state și că în România se folosesc mai multe metode de securitate.
Anul trecut, piața locală de retail valora în total circa 16 miliarde de euro, conform Ziarul Financiar. Retailul modern reprezenta 55% din întreaga piață românească, mai exact 8,8 milioane de euro. Potrivit calculelor gândul, dacă am aprecia prejudiciile la 1% din valoarea vânzărilor din retailul modern din țara noastră, putem estima că, pe parcursul anului trecut, în acest sector s-au înregistrat pierderi de circa 88 de milioane de euro.
Contactați de gândul, reprezentanții unora dintre cele mai importante lanțuri de hipermarketuri din România, precum Carrefour, Real, Cora sau Metro Cash & Carry s-au ferit să dea informații cu privire la valoarea prejudiciilor aduse de furturile de pe rafturi, unii dintre ei declarându-ne că aceste informații sunt „confidențiale”.
În total, cele patru lanțuri de magazine au înregistrat pe parcursul anului trecut în România vânzări de circa 3,19 miliarde de euro.
Care sunt modurile de operare ale hoților
Pentru a sustrage din magazine diferite produse, hoții folosesc mai multe moduri de operare, printre care se numără și introducerea unor produse scumpe în ambalajele unor produse ieftine. Iată, mai jos, lista celor mai frecvente metode folosite de hoți, potrivit informațiilor obținute de gândul din partea reprezentanților Poliției Capitalei.
– distragerea atenției vânzătorilor, la comiterea faptei participând, de obicei, două sau mai multe persoane;
– folosirea unor sacoșe sau genți special confecționate cu folie de aluminiu, pentru a nu declașa sistemele de alarmă la ieșirea din magazin;
– îndepărtarea elementelor de siguranță ale produselor;
– introducerea unor bunuri foarte valoroase în ambalajele altora mult mai ieftine.